Home / Deserturi / Amandine vegane
Monday November 7th, 2016

Amandine vegane

Comments : 1 Posted in : Deserturi on by : fleur Tags: , , , , ,

Pocket
image_pdfimage_print

Se obtin 12 amandine cu dimensiunea de 5 cm X 5 cm (atentie cand alegeti forma de cuptor, sa aiba aproximativ dimensiunile necesare, putin mai mare caci marginile blatului se vor indeparta. Eu am folosit un vas de yena de aprox. 23 cm lungime si 18 latime).

amandine5

Pasii de preparare

1. Sirop de zahar ars ( va fi folosit pentru compozitia blatului si  pentru glazura).

½ cana zahar
¼ cana apa calda

Se pune zaharul intr-o craticioara, la foc mic, pana cand se caramelizeaza. Atentie sa nu se arda prea mult, trebuie sa aiba o culoare de chihlimbar. Se stinge cu apa si se amesteca, pe foc, pana cand se dizolva tot zaharul ars.

Se lasa la racit.

2. Sirop de rom pentru insiropat blatul

¾ cana apa
½ cana zahar
1 ½ lingura esenta de rom

Se pune zaharul impreuna cu apa intr-o craticioara si se amesteca pana cand zaharul s-a topit. Se da cateva clocote si se ia de pe foc. Se lasa la racit apoi se adauga esenta de rom si se amesteca bine.

3. Blatul

350 g faina
100 g zahar
375 ml lapte de soia
125 ml ulei de floarea soarelui
1 lingurita esenta de rom
siropul de zahar ars preparat mai sus (din care se vor opri aprox. 2 linguri ce vor fi folosite pentru glazura)
un varf de sare
1 pachet praf de copt

Se amesteca cu un tel/mixer laptele de soia, uleiul, sarea, esenta de rom, siropul de zahar ars si zaharul pana cand zaharul s-a dizolvat. Se adauga faina, putin cate putin, avand grija sa nu se formeze cocoloase. La final se adauga praful de copt si se amesteca bine.

Forma de cuptor se unge cu putin ulei si se tapeteaza cu faina. Se toarna compozitia in forma si sa da la cuptorul incins in prealabil, la foc mediu, 175 C, pentru aprox. 30 minute. Se incearca cu o scobitoare daca s-a copt in interior, in caz contrar se mai coace inca cateva minute.

Cand blatul s-a copt, se lasa la racit in forma.

Se scoate din forma, se niveleaza partea de la suprafata apoi se taie pe orizontala in doua parti egale.

4. Crema

Cat timp blatul este la cuptor si se raceste vom pregati crema. Vom opri 2-3 linguri din crema pentru a le folosi la ornarea amandinelor.

200 ml frisca vegetala lichida
150 g soft silken tofu
2 linguri zahar (sau dupa gust, frisca vegetala pe care am folosit-o a fost destul de dulce)
100 g ciocolata pura, de calitate

Se bate frisca cu un mixer/robot de bucatarie pana cand se intareste.

Tofu se scurge bine si se mixeaza cu ajutorul unui blender/mixer pana cand se obtine o pasta fina.

Se adauga toful si zaharul peste frisca batuta. Se mixeaza pana cand totul este incorporat.

Ciocolata se topeste la baie de aburi, se lasa putin la racit, atat cat sa nu fie fierbinte, apoi se adauga, putin cate putin, peste compozitia de frisca si tofu in timp ce se mixeaza continuu.

Se da la frigider jumatate de ora.

Asamblarea amandinelor:

Pentru constructia amandinelor eu am folosit un fund de plastic peste care am pus o hartie pergament. Se poate folosi si o tava.

Se pune un blat pe fundul de plastic (tava) si se insiropeaza cu jumatate din siropul cu rom. Siropul se va pune putin cate putin si se va astepta pana este absorbit in totalitate.

Peste blat se intinde uniform crema de ciocolata.

amandine1

Se adauga al doilea blat. Se insiropeaza la fel ca primul.

amandine2

Se acopera cu o folie de plastic si se da la frigider pentru cel putin 2-3 ore (eu am preparat cu o zi inainte si am lasat la frigider peste noapte).

Inainte de a se pregati glazura se scoate din frigider si se taie, cu un cutit bine ascutit, in 12 bucati, fiecare cu o diemnsiune de 5 cm pe 5 cm (se vor indeparta marginile daca este nevoie, eu am indepartat cca. 1 cm pe fiecare latura).

amandine3

5. Glazura

250 g zahar
75 ml apa
2 linguri sirop de zahar ars (vezi mai sus)
2 lingurite cacao, cernuta
50 g ciocolata pura
1 lingurita esenta de vanilie

Intr-o craticioara se pun apa, zaharul si siropul de zahar ars. Se amesteca continuu si sa da in fiert 2-3 minute. Se ia de pe foc iar cand s-a racit foarte putin, fiind inca fierbinte, se adauga cacaoa, ciocolata si esenta de vanilie. Se amesteca bine pana se omogenizeaza si se toarna, cu lingura, peste fiecare amandina.

Cu glazura trebuie lucrat repede. Ca sa obtinem o glazura uniforma pe prajitura, fara semne, trebuie sa o turnam toata dintr-o data, glazura fiind fluida se va revarsa singura peste margini.

Daca cumva se formeaza cristale sau se intareste si devine nemanevrabila, se mai incalzeste putin pe foc.

Amandinele glazurate se dau la frigider pentru inca jumatate de ora apoi se pot orna cu restul de crema.

amandine5

1 COMMENT

One thought on : Amandine vegane

  • Roxa
    Saturday December 30th, 2017

    Rugaminte mare ! Ce magazin de vegane mai e in Bucuresti? In afara de Kilife… Vreau frisca :(((

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.